shadow

Daniel prima oara de-a busilea

Vreau sa impart cu voi aceasta fotografie cu Daniel cand s-a ridicat pentru prima data in patru labute singur – acum doua zile :)))))). Stiu ca nu e mare lucru in general, dar la noi este!
[shashin type=”photo” id=”449″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Studiu asupra somnului

Suntem in spital de joia trecuta, biopsia s-a amanat din cauza problemelor de respiratie, avea nevoie de oxigen deoarece nivelul era prea mic, mai ales cand doarme. In noaptea asta face un „studiu al somnului”, o analiza mai amanuntita care sa explice ce se intampla noaptea cu saturatia de oxigen si nu numai.
[shashin type=”photo” id=”448″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Internare pentru biopsie si schimbare gastrostoma

Dragilor, desi saptamana trecuta a fost cu peripetii, febra iar, drumuri la spital… pana la urma se pare ca Danut a fost baietel cuminte si am facut Pastele în afara spitalului. Maine ne internam pentru biopsie si o mica operatie la stomac (schimbarea tubului de hranire). Doamne ajuta sa treaca cu bine si sa apara odata limfocitele T mult asteptate. Va pupam si va multumim ca ne sunteti alaturi!
[shashin type=”photo” id=”447″ size=”medium” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Hristos a Inviat!

Danut si ursuletul lui Mr. Bean va ureaza un Paste fericit!

[shashin type=”photo” id=”442″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

10 aprilie 2014

A fost o saptamana obositoare de du-te vino la spital si inapoi. Vineri si sambata febra, muci , diaree… (diareea de vreo 3 saptamani) – ne internam duminica – analize, saturatia de oxigen cam prosta, ramanem in spital, radiografie, oxigen si aerosoli, + nou tratament cu antibiotic (altul pe langa cele pe care le ia in mod curent), diareea devine si mai rea (stresul meu cu diareea asta e ca are cateter central in artera femurala – deci risc de infectie). Marti ne-am externat, miercuri nu e bine, ne intoarcem….. Am uitat sa zic ca saptamana trecuta unul din ganglionii umflati de la subrat s-a spart si a curs afara un lichid (din cauza vaccinului BCG pe care nu trebuia sa il faca la nastere…, dar cine sa stie atunci)

CONCLUZIA – poate tot raul spre bine! Ne asteptam ca la aparitia primelor limfocite T, organismul sa reactioneze la tot ce a strans pana acum (Rotavirus, RSV, Clostridium, TBC etc)…deci, desi timid, se pare ca organismul lui (macar) recunoaste virusurile si incearca sa lupte iar ceea ce se intampla acum reprezinta o reactie normala inflamatorie, rezultat al impotrivirii la „intrusii” nepoftiti. NOI speram ca asta este toata nebunia declansata si ca e ceva trecator care sa nu aduca complicatii prea mari… Asteptam, observam, tratam, speram…, va tinem la curent si va pupam!

Reprogramare biopsie pentru 25 aprilie 2014

Dragii nostri, nu am mai scris nimic pentru ca nici noi nu stiam prea multe detalii. Saptamana aceasta s-a intors doctorul nostru asa ca am aflat ce decizie au luat si ce urmeaza. Din cauza problemelor din ianuarie si a tratamentului cu imunosupresoare biopsia s-a amanat cu o luna, suntem programati pentru 25 aprilie. Doctorul ne-a spus insa ca vom fi nevoiti sa ne prelungim sederea aici pana oprim tratamentul cu imunosupresoare si o perioada dupa, deoarece exista riscul ca anemia autoimuna sa revina ( adica problema din ianuarie cand Danut a facut vreo 6 transfuzii in 2 saptamani si nu reuseam sa oprim scaderea hemoglobinei). Va tinem la curent pe parcurs…Intre timp el a fost relativ stabil si speram sa se mentina macar asa, facem „n” analize saptamanal si continuam tratamentul… Numai bine tuturor!